Viata lui Henry Rochefort, jurnalist si om politic, oponent al regimurilor politice, s-a derulat asemenea unui roman in care evenimentele s-au succedat uneori haotic, alteori spectaculos, marcand pentru totdeauna existenta acestuia. Este si cazul condamnarii si deportarii sale in Noua Caledonie ca urmare a participarii la actiunile Comunei din Paris.
In 1896 si-a publicat autobiografia sub forma memoriilor intitulata „Aventurile vietii mele”, care surprinde prin claritatea si simplitatea stilului.
Memoriile cu caracter romanesc, surprind printre altele: actiunile republicanilor in timpul Monarhiei din Iulie; calitatile de expert in arta de care dadea dovada Rochefort; coruptia existenta atat in timpul celui de-al doilea Imperiu, cat si in timpul celei de-a Treia Republici; exilurile politice si lunga sedere la Bruxelles in compania scriitorului Victor Hugo; actiunile din timpul Comunei din Paris si represaliile care i-au urmat, la care se adauga procesele intentate comunarzilor, prizonieratul si deportarea in Noua Caledonie; evadarea si periplul incredibil prin Australia, insulele Fidji, Honolulu si America pana la revenirea in Europa.
Autobiografia este o marturie istorica reala, desi partiala, pentru a doua jumatate a secolului al XIX-lea.
Henry Rochefort va dezvaluie experientele unui om care a trait mai tumultuos decat Papillon. A fost, pe rand: republican, partizan al Comunei din Paris, apoi nationalist, romancier, memorialist, jurnalist si pamfletar; intemnitat, exilat si evadat.
Cititi in continuare un fragment extras din cartea sa autobiografica Aventurile vietii mele.
Veti redescoperi … curajul.
„Am savurat toate bucuriile si mi-am rumegat toate amaraciunile. In celula stramta de la Versailles, mi-am repetat in gand executia ce mi se anuntase ca iminenta si care nu voiam sa ma ia pe nepregatite. Apoi, cand moartea prin impuscare mi-a fost inlocuita cu alta, mai lenta, dar pe care reactiunea o socotea tot atat de sigura – deportarea pe viata intr-o fortareata –, cand, transportat la antipozi, in mijlocul canibalilor, si prietenii, si dusmanii ma credeau pentru totdeauna mort din pricina caldurii, si cand eu insumi asteptam din zi in zi sa ma topesc, m-am aruncat in oceanul Pacific si am reaparut in Europa. Desi eram oparit de caldura, nu m-am temut de apa rece, pentru ca m-am aruncat in ea in mod deliberat. E adevarat ca facusem acest lucru ca sa evadez.
Daca as fi fost singur, de-a lungul povestirii pe care o veti citi – daca o veti citi –, probabil ca n-as fi savarsit acea fapta; dar viata mea poate ca a fost mai mult bizara decat zbuciumata […]”
